19 noiembrie 2002 Ora 4.20 dimineata. Cerul partial acoperit de nori si Luna stralucitoare la apus nu ofereau conditii ideale pentru fotografie. Cu toate acestea nu am dorit sa ratez acesta ultima sansa de a observa o "furtuna" de meteori din curentul denumit Leonide - mai ales ca in anii trecuti timpul a fost nefavorabil. Asa ca m-am urcat in masina si am plecat spre Padurea Ceala. La ora 4.30 eram in masina iar spectacolul era in desfasurare, meteorii brazdand sporadic cerul pana aproape de orizont. Ardeam de nerabdare sa instalez aparatul de fotografiat si cand totul a fost pregatit am constatat cu uimire ca bateriile din Pentax si-au incheiat activitatea. Nu-i nimic, eram pregatit si pentru asta, tocmai imi cumparasem un Practika antic (second hand) cu care inca nu facusem nici o fotografie. Asa ca in loc sa stau cu ochii pe cer am inceput sa pun filmul in acest aparat. Am reusit intr-un sfarsit sa pornesc expunerile si din acest moment am ramas numai in compania meteorilor si a bufnitelor care isi terminau vanatoarea pe campul din apropiere. La ora 6 norii au inceput sa acopere cea mai mare parte din cer si m-am indreptat spre casa. Am facut in jur de 26 de expuneri de 1-3 minute (nu am avut curajul sa depasesc 3 minute din cauza cerului prea luminos si a filmului sensibil) si am observat peste 100 de meteori (este o estimare, nu i-am numarat). Dimineata m-am dus sa developez filmul , dar dezamagire totala- pe film nu aparea nimic. Asa ca am scos toate pozitiile si asa au aparut 4 meteori firavi in 3 fotografii - nici pe departe la ce ma asteptam deoarece trebuia imi reuseasca cel putin 20 de pozitii. Cei drept trebuia sa ii atentionez pe cei care au prelucrat filmul sa introduca luminozitate mica si contrast mare, deoarece ei l-au lasat la automat si au iesit de parca ar fi fost facute ziua. O sa incerc sa refac cateva imagini in viitorul apropiat. film Fuji 400 f=50mm diafragma= 1.8 (poate ca a fost cam deschisa!) imaginile au fost prelucrate cu Adobe Photoshop. Branco ARSENOV |
|
© Branco ARSENOV, AREA Arad - All rights reserved. |