Poate fi descarcat de pe site-ul firmei meade
Am încercat patru versiuni ale acestuia, fiecare avand avantaje si dezavantaje. Nu am reusit să folosesc functiile center mode, respectiv shift and combine în nici una din variante.
Nu se pot păstra pe un calculator toate versiunile astfel încat să fie operationale. Fiecare necesită un alt fisier pictor.ini în directorul Windows. La instalarea unei versiuni acest fisier este înlocuit (poate fi recuperat din folderul Backup).
Help-ul programului nu ajuta prea mult deoarece este copiat de la o versiune la alta fara nici o modificare, astfel incat unele functii nu exista in versiunile noi, dar apar in schimb altele fara nici o explicatie.
Voi enumera dificultătile pe care le-am avut în utilizarea fiecărei versiuni.
Versiunea 6.4
Marele avantaj fată de versiunile 7.11 si 7.14 este că permite salvarea fisierelor în foarte multe tipuri de formate. Probleme:
- În fisierul text atasat imaginii programul salvează eronat timpul de expunere folosit. Pentru a-l avea putem să îl trecem în numele fisierul sau să îl introducem manual în căsuta Notes.
- Tot în fisierul text programul ar trebui să treacă automat ora la care s-a făcut expunerea. Aceasta apare, dar diferă cu multe ore de informatia reală.
- Uneori, programul se blochează dacă se apasă în timpul unei operatii tasta Cancel. Din acest motiv este bine să îl lăsăm să îsi facă treaba pană la capăt, chiar dacă stim că expunerea în desfăsurare nu o să iasă bine.
- După blocarea programului acesta trebuie închis si reîncărcat, dar după aceste operatii refuză să se conecteze la cameră. Prin urmare camera trebuie resetată, dar deoarece ea a rămas în modul de lucru PC, nu mai acceptă comenzi de la buton. Singura modalitate este întreruperea alimentării, lucru contraindicat de producătorul ei - încălzirea bruscă poate distruge unii pixeli. Dar nu avem de ales, asa că decuplăm alimentarea. Dacă tot o facem ar fi bine ca să o reconectăm imediat (1-2 secunde)- am încercat această variantă dar chiar si după resetare, programul a refuzat să se conecteze la cipul încă rece. Programul s-a reconectat numai dacă am lăsat camera decuplată cateva minute dar, încălcand astfel recomandările fabricantului.
Am găsit pe această temă un articol al unui astronom intrigat de acest Safe thermal shutdown, care a luat legătura cu producătorii chip-ului furnizat de Texas Instruments si care au spus că nu au făcut nici un avertisment firmei Meade, care asamblează camera, cu privire la unele riscuri care apar la încălzirea rapidă!!!
- Dacă se foloseste camera ca autoguider în regimul stand-alone si se doreste conectarea la calculator, apare din nou refuzul de conectare. Aici este mai simplu, deoarece, se poate face un safe thermal shutdown din butonul camerei, după care se poate face conectarea.
Versiunea 7.11
După primele sedinte am fost încantat, majoritatea problemelor enumerate mai sus fiind rezolvate. Dar, a apărut o problemă majoră, care m-a determinat să renunt definitiv la 7.11: versiunea permite salvarea fisierelor numai în formate FITS si TIFF pe care nu le întelege nici un alt program, nici chiar versiunea 6.4. Asadar imaginile obtinute cu 7.11 puteam să le vizualizez numai prin intermediul acestui program.
Versiunea 7.14
A apărut în aprilie 2001. Primul lucru pe care l-am verificat la aceasta este formatul în care salvează imaginile. Chiar si producătorul a recunoscut că a primit foarte multe critici pentru renuntarea la formatele clasice de imagini, motiv pentru care a reintrodus formatul BMP. Dar la prima sedintă de lucru a apărut si surpriza: imaginile descărcate au un caroiaj fin care face ca acestea să arate ca un puzzle. M-am întors la vechiul 6.4.
Versiunea 7.17
A aparut in noiembrie 2002. Dupa primele incercari pot sa spun ca este cea mai buna. Permite salvarea imaginilor in formate FITS, TIFF, BMP si JPG (permite alegerea gradului de compresie). Nu se blocheaza atunci cand accesam meniurile in timpul transferului de imagini de la camera. Imaginile pot fi scalate rapid.
Probleme:
- Nu am reusit sa folosesc functia Focus Mode din meniul Camera. Aceasta functie este utila in timpul focalizarii imaginii si pentru centrarea ei in campul camerei digitale. Este drept ca acealasi lucru poate fi facut prin expuneri repetate, dar era mult mai rapid cu ajutorul ei.
- Substract Dark Frame nu permite scalarea. Prin urmare Dark Frame-urile trebuie sa aiba acelasi timp de expunere si sa fie ridicate la aceeasi temperatura ca si imaginea (in versiunile anterioare exista o fereastra in care introduceam aceste date pentru imagine si pentru Dark Frame iar calculatorul facea corectiile de rigoare). Desi ar fi exceptional, nu cred ca face acum acest lucru in mod automat.